Inapoi la lista de proiecte

Foarte mulți elevi chiulesc de la ore, nu învață și, în cele din urmă, abandonează școala. Unii dintre ei pentru că au părinți care nu se interesează de situația lor școlară, altii pentru că nu le place școala și sunt influențați de anturaj. Sunt și tineri care sunt săraci si sunt nevoiți să se angjeze ca să-și ajute familia. Dar, sunt și multi dintre ei care nu-și dau seama ce pierd, nu îi interesează viitorul lor. Proiectul nostru vrea să îi ajute pe aceștia din urmă să se gândească la viitor și să înțeleagă de ce au nevoie de școală. Altfel ei își vor rata viața, riscă să devină consumatori de droguri, alcool, să fure, iar fetele rămân gravide la o varsta prea frageda. Pe de altă elevii care nu vin la scoala nu mai sunt apreciati de colegi si de cadrele didactice. Ei sunt ignorati, tratati cu indiferenta, judecati. Asta ii face sa se simta dati la o parte si nu mai sunt atrasi sa vina la scoala.

Scopul proiectului: Elevii să înțeleagă că fără școală n-au viitor

Obiectivele proiectului:

  • 150 de elevi din clasele a VII – X vor fi informati cu privire abandonul scolar
  • schimbarea imaginii elevilor ”chiulangii”.

Activitatile proiectului:
În primele doua luni vom realiza un film cu mesaj care să convingă elevii să meargă la școală. Vom realiza interviuri cu diferite persoane: adulți care au reușit in viata, elevi silitori, cu oameni care au ajuns pe strada.
În următoarele două luni vom organiza mai multe prezentari în școli. Vom viziona filmul realizat de echipa noastră și vom răspunde la întrebări.

În ultima luna vom organiza o activitate în care sa le dăm ocazia elevilor cunoscuți ca fiind chiulangii, să își arate talentele (cântă, dansează, desenează, sunt buni la sport). Vrem să le schimbăm imaginea despre elevii care nu vin la scoala in fata cadrelor didactice si a colegilor lor. Și să-i facem pe cei mai puțin silitori să fie mai atrasi de scoală.

Rezultate:
150 de elevi informati, care se vor gândi mai bine la greșelile pe care le fac chiulind de la școală, umblând în diferite anturaje.
elevii si cadrele didactice din 4 școli vor avea o imagine mai buna despre elevii care abandoneaza școala.

  • Tara : România
  • Oras : Iași
  • Initiator : Alina Poleac
  • Varsta : 19 ani